Monday, April 29, 2024
Home > Campanii > GUVERNUL NE-A MINTIT ! – comunicat comun al federatiilor sindicale din educatie – 5 februarie 2022

GUVERNUL NE-A MINTIT ! – comunicat comun al federatiilor sindicale din educatie – 5 februarie 2022

Guvernul ne-a mințit!

Solicităm partidelor din coaliția guvernamentală să declare public dacă susțin sau nu un acord privind Educația!

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ solicită partidelor din coaliția de guvernare să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a semna un acord cu organizațiile sindicale din învățământ, în condițiile în care, în data de 21 ianuarie 2022, a susținut un asemenea pact.

Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri. Astfel că am sperat, după întâlnirea avută cu premierul, că în sfârșit Guvernul, condus în prezent de un general al Armatei Române, își va schimba atitudinea față de sistemul educațional, care de 30 de ani este subfinanțat. Comunicatul Guvernului din ziua întâlnirii a venit să ne întărească speranța cu care am ieșit de la discuțiile avute cu reprezentații Executivului, în frunte cu prim-ministrul. (https://gov.ro/ro/media/comunicate/intrevederea-premierului-nicolae-ionel-ciuca-cu-reprezentantii-sindicatelor-din-invatamant&page=1)

Timp de două săptămâni, am așteptat un draft al protocolului. În momentul în care am văzut că niciun ministru nu ne invită la negocieri, am venit noi cu o propunere de acord, propunere care a fost înaintată ministrului Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, în urmă cu o săptămână. În aceste ultime zile, am discutat de mai multe ori cu ministrul Educației, în calitatea acestuia de coordonator al grupului de negociere, solicitându-i informații despre stadiul discuțiilor din Guvern privind acordul. De fiecare dată, ni s-a transmis că se negociază cu miniștrii de resort.

De fapt, la nivelul Guvernului, s-a decis că acest acord nu este unul de interes. Spunem asta, deoarece ieri, 4 februarie 2022, când Acordul ar fi trebuit semnat de prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, am aflat că, de fapt, reprezentanții Guvernului nu mai doresc parafarea unei astfel de înțelegeri. Ni s-a oferit, în schimb, posibilitatea de a încheia un acord cu ministrul Educației, Sorin Mihai Câmpeanu.

Dincolo de posibilele bune intenții ale ministrului Educației, un astfel de acord nu ar avea nicio valoare. Am avut până în prezent mai multe acorduri semnate de prim-miniștri, care însă nu au fost respectate în totalitate. Ce garanții putem avea că un astfel de acord asumat doar de un ministru poate fi și implementat?

Având în vedere perioada grea prin care trecem, considerăm că o escaladare a conflictului din Educație poate aduce mari prejudicii chiar celor pe care încercăm cu toții să-i protejăm: copiii.

De aceea, solicităm ferm ca, până luni, 7 februarie 2022, președinții partidelor aflate la guvernare să declare public dacă susțin sau nu un acord privind Educația.

A venit momentul să spunem STOP DEGRADĂRII ȘCOLII ROMÂNEȘTI!

       PREŞEDINTE,                                   PREȘEDINTE,                                  PREŞEDINTE,

Marius Ovidiu NISTOR                    Simion HANCESCU                            Anton HADĂR